Raport către El Greco

„I-am spus migdalului: Frate, vorbeşte-mi despre Dumnezeu! Şi migdalul a înflorit.„

Am citit Kazantsakis destul de mult ca să nu zic aproape tot pentru că în felul asta mă bucur că mai am de citit câte ceva scris de el. Sigur că uneori recitesc cu plăcere, dar prima oara când descoperi o pagina scrisă bine, ramâne prima oară, primul gust, prima madlenă.

Raport către El Greco este însă altceva. Este ultima sa carte. În această carte parcă e pusă toată substanța autorului, toată la un loc, nu doar cuvinte fermecate spuse prin gura câte unui personaj, ale lui Zorba, a iubitului Zorba. Felul în care Kazantsakis iubește Creta și Grecia mă face un pic invidos, este un fel în care mă regăsesc și eu, pentru că și eu, un „Panait Istrati”, am undeva în străfunduri o dragoste inexplicabilă pentru țara asta. Sunt rare cărțile care nu au suișuri și coborâșuri. E o carte plină, care curge de la un capăt la altul, sus, foarte sus, fără să te lase să iți mai tragi sufletul.

Raportul meu către El Greco nu este o autobiografie: viaţa mea personală poate avea o oarecare valoare, extrem de relativă, dar numai pentru mine, pentru nimeni altcineva. […] Aşadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini firul roşu închegat din picăturile sângelui meu, care marchează drumul meu printre oameni, patimi şi idei. […] Îmi rechem amintirile, îmi adun viaţa spulberată în cele patru vânturi: stau ca un soldat în faţa generalului meu şi-mi prezint Raportul lui El Greco; pentru că şi el e plămădit din acelaşi pamânt cretan ca şi mine şi mă poate întelege mai bine decât orice alt luptător care trăieşte sau a trăit.

Pare o carte greu de citit, dar călatoria prin ea este atât de plăcută și de profundă încât abia aștept să o mai răsfoiesc și să îmi revăd cu mintea de mai târziu pasajele subliniate azi.